Primarul din Măerişte a fost achitat în dosarul de corupţie
Vasile Lazăr, edilul comunei Măerişte, a fost achitat, la finele săptămânii trecute, de către magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei, în dosarul în care a fost judecat de corupţie pentru că, în 2009, ar fi efectuat plăţi pentru lucrări fictive.
Aceeaşi sentinţă îi vizează şi pe ceilalţi trei inculpaţi din dosarul amintit – Daniela Mariana Pop, Ioan Sonea şi Ioan Buta. Oficialii instanţei susţin că soluţia a fost dată întrucât „faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”, motivarea deciziei în acest dosar urmând a fi făcută în 20 de zile. Procurorii susţin că vor face recurs la decizia magistraţilor.
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, primarul Lazăr şi Daniela Pop, inspector în cadrul Primăriei Măerişte, au realizat plăţi pentru unele lucrări neefectuate privind podurile peste Valea Crasnei, fără să le verifice, prin semnarea unor acte care nu conţineau date reale.
În ceea ce-i priveşte pe Ioan Buta, din Zalău, şi Ioan Sonea, administratorul unei societăţi comerciale din Şimleu Silvaniei, aceştia au fost acuzaţi că i-ar fi ajutat pe primar şi pe inspector să efectueze plata lucrărilor fictive.
Recursul formulat de către procurori urmează să fie judecat de către Curtea de Apel Cluj.
Pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei se mai află, în 2010, un dosar ce-l are ca inculpat tot pe edilul comunei Măerişte. Lazăr este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, alături de un alt inculpat, pe nume Silviu Teodor Adrian Popovici. Conform anchetatorilor, primarul ar fi plătit ilegal un avans către o firmă pentru realizarea unui proiect tehnic de aducţiune de apă. Următorul termen de judecată în acest dosar este programat pentru 11 septembrie 2013.