În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 245 din 29 aprilie 2013, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6 din 15 aprilie 2013 (Decizia 6/2013) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la bunurile confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent.
1. Obiectul recursului în interesul legii
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în urma verificării jurisprudenţei la nivelul întregii ţări, s-a constatat că, în ceea ce priveşte cererile de chemare în judecată formulate de persoanele vizate de Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, soluţiile instanţelor de judecată cu privire la categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri sunt divergente. Mai precis, problema de drept care a generat practica judecătorească neunitară vizează determinarea categoriilor de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în temeiul acestei dispoziţii legale. La dosar au fost ataşate hotărâri judecătoreşti exemplificative.
2. Optica jurisprudențială
a) Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, din condiţia impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate – anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparaţie poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră decât terenurile şi construcţiile (imobile prin natură), precum şi utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinaţie), în acest sens fiind prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, chiar dacă art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu se referă în mod expres numai la imobile, aria sa de aplicare vizează exclusiv astfel de bunuri şi, eventual, bunurile mobile devenite imobile prin destinaţie, care fac obiectul legilor speciale de reparaţie menţionate în acest text şi pentru care nu s-au obţinut, încă, măsuri reparatorii
b) Într-o altă opinie s-a susţinut că Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, constituie temei legal pentru restituirea prin echivalent atât a bunurilor imobile, preluate în urma aplicării măsurilor abuzive prevăzute de acest act normativ, cât şi a celor mobile, întrucât legiuitorul s-a referit în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) la bunuri confiscate, nu la bunuri imobile confiscate, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (regulă de interpretare logică a legii civile potrivit căreia unei formulări generale a textului legal trebuie să îi corespundă o aplicare a sa generală, fără a introduce distincţii pe care acesta nu le conţine).
Aşadar, din analiza Legii nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul normativ reprezentat de legile de reparaţie, se constată că, dacă pentru restituirea imobilelor confiscate abuziv de stat au fost adoptate succesiv, în timp, diferite acte normative, pentru restituirea bunurilor mobile confiscate ca efect al condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic nu a existat, până la apariţia legii precizate, niciun alt act normativ similar, astfel încât nu se poate afirma, în mod raţional, că această categorie de bunuri nu ar face obiectul ei de reglementare.
Trimiterea din art. 5 alin. (1) lit. b) la Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, vizează situaţia în care, între bunurile confiscate, s-au aflat şi imobile pentru care persoanele îndreptăţite au obţinut despăgubiri în temeiul acestor acte normative şi urmăreşte a evita situaţia în care s-ar putea obţine o dublă despăgubire pentru acelaşi imobil. Norma de trimitere nu poate fi interpretată în sensul că ar exclude bunurile mobile din categoria bunurilor pentru care se pot acorda despăgubiri materiale.
3. Opinia procurorului general al PICCJ
Procurorul general a apreciat primul punct de vedere ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.
4. Opțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
“Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleaşi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obţinut deja o reparaţie.”
Andrei PAP
sursa: http://www.juridice.ro/257770/ril-admis-restituirea-prin-echivalent-a-bu…