Curtea de Apel Suceava a hotărât că, potrivit dispozițiilor noului Cod civil, divorțul se poate pronunța din culpa exclusivă a soțului reclamant.
”Conform art. 373 lit. b Codul civil, divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Potrivit art. 379 alin. 1 Cod civil în cazul prevăzut la art. 373 lit. b, divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
Din noile dispoziţii ale Codului civil care reglementează în prezent divorţul rezultă că instanţa trebuie să stabilească, mai întâi, dacă, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, ceea ce determină imposibilitatea continuării căsătoriei şi apoi dacă aceasta se datorează culpei unuia dintre soţi, indiferent de calitatea sa în proces, reclamant sau pârât, respectiv dacă unul dintre soţi sau ambii şi-au încălcat obligaţiile ce le reveneau, menţionate mai sus. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite se pronunţă divorţul, chiar dacă din probe rezultă că doar soţul reclamant este în culpă, legiuitorul nefăcând nici o distincţie în acest sens, important fiind ca destrămarea relaţiilor dintre soţi să se datoreze culpei unuia dintre ei, iar nu altor cauze. Faptul că divorţul se poate pronunţa doar din culpa soţului reclamant rezultă şi din prevederile art. 379 alin. 1 ultima teză care face trimitere la dispoziţiile art. 388 în această situaţie, şi anume soţul pârât nevinovat poate cere despăgubiri de la soţul reclamant vinovat.
(…) În speţă, instanţele de fond au reţinut că reclamantul şi-a încălcat obligaţia de fidelitate şi de acordare a sprijinului său moral pârâtei, dar nu au stabilit ce obligaţie inerentă căsătoriei a încălcat pârâta. Faptul că aceasta reproşa soţului încălcarea obligaţiei sale de fidelitate, în condiţiile în care s-a reţinut că acesta a avut relaţii extraconjugale, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor acesteia de respect, fidelitate, acordare a sprijinul său material şi moral soţului. Nici faptul că din căsătorie nu au rezultat copii, în condiţiile în care din probe nu s-a stabilit că s-ar fi datorat refuzului pârâtei de a avea copii, ci altor cauze, nu se poate reţine ca o culpă a pârâtei în destrămarea relaţiilor de căsătorie. Pentru a se stabili culpa unui soţ la destrămarea relaţiilor de căsătorie nu este suficient să se arate care erau neînţelegerile dintre soţi, ci trebuie să se indice în concret ce obligaţie a încălcat acesta, ceea ce instanţele de fond nu au făcut în ceea ce o priveşte pe pârâtă. În concluzie, instanţele de fond nu au stabilit o culpă a pârâtei în vătămarea raporturilor dintre soţi, astfel încât, în mod greşit, au pronunţat divorţul din culpa ambilor soţi, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale ce reglementează obligaţiile soţilor, enunţate mai sus.” Deşi pârâta a solicitat respingerea acţiunii, dorind continuarea căsătoriei, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 379 alin. 1 coroborat cu art. 373 lit. b Codul civil pentru a se pronunţa divorţul părţilor din culpa soţului reclamant şi nu a ambilor soţi. (Decizia civilă nr. 2245 din 25 octombrie 2012 pronunţată în recurs de Secţia civilă a Curții de Apel Suceava, potrivit portalului instanțelor)
sursa: http://www.juridice.ro/258905/curtea-de-apel-suceava-divort-din-culpa-sotului-reclamant.html